Jokolade prezintă ciocolata echitabilă într-un stand de prezentare sustenabil de la Thimm
Northeim, 09.08.2023. Pentru relansarea tabletelor de ciocolată echitabile și introducerea pe piață a noilor batoane Jokolade, Thimm a conceput un stand de prezentare individual. Pentru plasarea secundară la punctul de vânzare accentul se pune pe sustenabilitate - iar standul de prezentare îndeplinește această cerință nu numai din punct de vedere vizual: realizat din până la 100 % carton ondulat reciclabil, poate fi reintrodus cu ușurința în circuitul materiilor prime.
De când moderatorul Joko Winterscheidt a adus pe piață propria ciocolată certificată Fairtrade, „Jokolade”, în 2021, în producție sunt în prim-plan responsabilitatea, sustenabilitatea și transparența. Tânăra companie și-a asumat misiunea de a clarifica neajunsurile din industria producătoare de cacao și de a îmbunătăți condițiile de producție.
La doi ani de la lansarea primelor sortimente de Jokolade rețetele pentru sortimentele existente au fost îmbunătățite, iar gama de produse a fost extinsă: la începutul verii, Jokolade lansează pe piață, pe lângă un sortiment de vară limitat și batoane de ciocolată. Pentru a consolida prezența mărcii la punctul de vânzare, Jokolade se bazează pe un stand de prezentare conceput individual de Thimm.
Subiectul sustenabilității a jucat un rol esențial și în dezvoltarea acestui complex stand de prezentare. Standul de prezentare cu o înălțime de 155 cm a fost produs în ondule EE stabile din hârtie Testliner, care este produsă 100 % din fibre reciclate, așadar din maculatură. Maroul natural al stratului exterior face parte în plus din conceptul de design al standului de prezentare: Atât soclul, cât și tava oblică, robustă, cu un număr total de șase piese, au fost imprimate minimalist în negru, cu denumirea mărcii Jokolade. Standul de prezentare atrage însă atenția și prin suprafețele de comunicare de pe topper și de pe panourile colorate. Aceste elemente au fost imprimate digital cu culori pe bază de apă, ecologice.
Topperul a fost fabricat astfel încât să poată fi introdus cu ușurință în tavă cu ajutorul a două urechi din carton ondulat de la capătul inferior. Acest lucru este benefic pentru longevitatea standului de prezentare, deoarece la o nouă acțiune la punctul de vânzare topperul poate fi înlocuit din câteva mișcări. Același lucru este valabil și pentru măștile de pe tavă: acestea pot fi amplasate variabil pe standul de prezentare. Acest lucru este valabil și pentru tăvile de produse, în care sunt prezentate batoanele și tabletele de ciocolată. Prin plasarea măștilor, atenția clienților la punctul de vânzare poate fi direcționată în mod specific asupra produselor.
Peretele posterior al tăvilor pentru produse, din care sunt scoase tabletele și batoanele de ciocolată de clientul final, este ușor înclinat spre înapoi. Astfel, la scoatere, produsele nu se răstoarnă în față, ci în spate. Astfel, pe rafturi sau pe standul de prezentare este asigurată întotdeauna vizibilitatea directă pentru utilizatorul final pe partea din față a produsului.
Pentru plasarea tăvilor de produse pe standul de prezentare, dezvoltatorii de la Thimm au avut o idee deosebită: pentru a compensa unghiul, astfel încât tăvile pentru produse să poată fi plasate în linie
dreaptă în fațete, întreaga tavă a fost construită sub același unghi. Astfel sunt asigurate o bună accesibilitate a produselor și vizibilitatea în standul de prezentare. Tava înclinată a standului de prezentare este fixată pe soclu și asigură astfel o poziție dreaptă.
Aspectul sustenabilității se încheie la eliminarea standului de prezentare: deoarece pentru întreaga construcție a standului de prezentare individual se utilizează numai hârtie ca materie primă și nu se folosesc piese suplimentare din material plastic, standul de prezentare poate fi reintrodus complet în circuitul materiilor prime.
Despre Jokolade
Jokolade este o marcă a firmei Schoko Winterscheidt GmbH, fondată în particular și este un proiect de suflet al proprietarului și directorului, Joko Winterscheidt. Misiunea mărcii Jokolade este de a face fiecare bucată de ciocolată mai echitabilă. Acest lucru este complex și necesită anduranță, deoarece trebuie schimbat într-un sistem consacrat. Pentru a atinge obiectivul de 100 % ciocolată fără muncă forțată, Jokolade cooperează cu Barry Callebaut, Fairtrade și este partener al Tony's Open Chain, unul dintre cele mai transparente moduri de a comercializa cacao. Toate sortimentele de Jokolade, sunt produse din cele mai savuroase ingrediente, poartă sigiliul negru Fairtrade și sunt disponibile la www.Jokolade.de.
Informaţii suplimentare la
Jokolade.de
tonysopenchain.com
fairtrade-deutschland.de/siegel
Despre Thimm
Thimm este liderul de piață pentru ambalaje și distribuția de mărfuri. Portofoliul de soluții sustenabile cuprinde ambalaje pentru transport și vânzare din carton ondulat, sisteme de prezentare de calitate (standuri de prezentare) și produse imprimate pentru prelucrare industrială. Cu ajutorul soluțiilor inovatoare și sustenabile firma Thimm ajută clienții să se diferențieze și să se individualizeze pe piață. În acest scop, firma afacere de familie anticipează provocări economice, ecologice și sociale ale viitorului, pe drumul său strategic „Thimm 2030”. Dorința firmei Thimm este de a oferi întotdeauna clienților cea mai simplă și cea mai bună soluție. Această orientare către clienți încurajează forța inovatoare și spiritul de pionierat al firmei. În acest scop sunt efectuate constant investiții în extinderea prezenței pe piață, precum și în tehnologii de viitor. Firma afacere de familie înființată în anul 1949 are actualmente circa 2.500 de angajați în 13 reprezentanțe din Germania, Franța, Polonia, România și Cehia și a realizat în anul 2022 o cifră de afaceri de aproximativ 723 de milioane de euro.
Aveți întrebări?
Daria Georgiana Avram
Asistent Manager
+40 269 541 210
daria.avram@thimm.ro