Ambalaje inovatoare pentru sticle
Northeim, 31.07.2019
Ambalaj inovator de sticle pentru jocul de petrecere "Șahul berii"
Northeim, 31.07.2019 – Un joc de societate original, potrivit pentru evenimente corporatiste, campanii de sezon sau pentru a fi oferit cadou, însă, în principal pentru vizibilitatea mărfurilor şi îmbunătățirea experienței clienţilor. Acesta este șahul de bere. Ambalajele de sticlă completate cu o tablă de şah, toate realizate din carton ondulat ecologic. Distracţie garantată! Soluţia neconvenţională a convins şi juriul de specialitate la concursul naţional ceh, Ambalajul anului 2019.
Ambalajul de sticlă iniţial pentru cadou ia inspirat pe designerii THIMM de ambalaje pentru a crea o variantă originală de şah: șahul de bere. Pe o tablă mare de şah din carton ondulat se joacă în loc de piese de şah clasice cu sticle de bere pe care este modelat un ambalaj din carton ondulat în forma şi designul unei piese de şah.
Șahul de bere este potrivit pentru evenimente de clasă, petreceri sau alte activităţi distractive. Datorită tehnologiei de printare digitală, este posibilă ambalarea individuală din carton ondulat (piesele de şah) şi tabla de şah individualizată. Nu există limite la fantezie. Tabla de şah poate fi colorată cu logo-ul firmei, iar piesele de şah pot lua forma unor persoane care participă la activitate. Leoš Máslo, project manager POS la THIMM pack’n’display: „Imprimarea digitală face posibilă producerea de la o singură bucată, şi, astfel, fiecare piesă poate avea un design unic. În plus, conceptul de joc este adaptabil şi la alte jocuri de societate la care se pot înlocui piesele de joc cu sticle, dar şi ambalajul poate fi adaptat la diferitele mărimi şi forme ale sticlelor.“
La concursul Ambalajul anului 2019, acest proiect a convins şi juriul de specialitate şi a obţinut premii la categoria Display POP&POS. Ceremonia de premiere se va desfăşura pe 24 octombrie 2019, în cadrul Galei de ambalare din Praga.
Despre THIMM
Grupul THIMM este principalul furnizor de soluții pentru ambalarea și distribuirea de mărfuri. Portofoliul de soluţii include ambalaje din carton ondulat pentru transport şi vânzare, standuri de înaltă calitate (displayuri), sisteme de ambalare din diverse materiale precum și produse
tipărite pentru prelucrarea industrială. O gamă largă de servicii în domeniul ambalajelor ce acoperă întregul lanț de aprovizionare completează gama de oferte. Clienții grupului sunt concerne renumite producătoare de articole protejate de mărci din toate branșele. Întreprinderea familială fondată în 1949 are peste 3.200 angajați în 19 puncte de lucru din Germania, Cehia, România, Polonia, Franţa și Mexic și obține o cifră de afaceri de circa 645 milioane euro.
Materiale de presă
Nume | Detalii | Dimensiunea fișierului | ||
---|---|---|---|---|
|
213.06 KB | |||
|
JPG - 300 dpi | 1.59 MB | ||
|
JPG - 72 dpi | 165.02 KB |
Aveți întrebări legate de acest comunicat de presă?
Daria Georgiana Avram
Asistent Manager
+40 269 541 210
daria.avram@thimm.ro